Incendiu de vegetație în golul alpin de la Câineni! Intervenție dificilă a pompierilor vâlceni

Niculescu Andi

UPDATE: Primul focar, cel mai mare, a afectat până acum 5-6 hectare. În zonă bate vântul cu putere, însă nu există gospodării sau construcții în apropierea focarelor. Cu eforturi considerabile, s-a reușit localizarea celor trei focare, iar în prezent se acționează pentru stingerea lor. Forțele de intervenție – 14 pompieri cu 6 mijloace tehnice și 2 civili – s-au retras temporar din zona de intervenție, focarele nefiind încă lichidate. Operațiunile vor fi reluate în cursul dimineții.

Un incendiu de vegetație și fond forestier a fost anunțat în această după-amiază, în zona montană a localității Câineni, într-un sector de gol alpin greu accesibil. Alarma a fost dată de șeful Salvamont Brezoi, aflat în teren, care a observat fumul dens ridicându-se din pădure.

Imediat după apel, au fost mobilizate echipaje din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, împreună cu reprezentanții Salvamont, pentru o primă recunoaștere. Au fost alertate și Obștile Clăbucet și Valea Lotrului, dar și SVSU Câineni, pentru sprijin logistic și intervenție locală.

Situația a impus trimiterea unor forțe suplimentare. Astfel, Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea a intervenit cu patru autospeciale de stingere rapide, un UTV (vehicul utilitar pentru teren accidentat) și o cisternă cu apă, cu o capacitate de 1,5 tone.

„Zona este foarte greu accesibilă, intervenția se desfășoară în condiții dificile, cu personal care înaintează pe jos către focare”, a declarat maiorul Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Până în acest moment, nu au fost raportate victime sau locuințe în pericol, însă vântul și vegetația uscată pot favoriza extinderea incendiului, motiv pentru care acțiunea pompierilor este concentrată pe izolarea și limitarea arderii.

- Advertisement -

Intervenția este în dinamică, iar autoritățile fac apel la cetățeni să nu se aventureze în zonă și să semnaleze orice nou focar. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol