Controale stricte ale CAS Gorj: Sancțiuni de zeci de mii de lei pentru nereguli

Casa de Asigurări de Sănătate ( CNAS) Gorj a desfășurat recent controale ample în județ, vizând 73 de medici de familie și 8 medici specialiști din spitale. Verificările au avut ca scop respectarea protocoalelor de prescriere a medicamentelor, iar în urma acestora, pentru fiecare medicament prescris neregulamentar medicii s-au ales cu o amendă de 200 de lei.

În cadrul verificărilor la spitale, 4 furnizori de servicii medicale au fost inspectați, iar 2 dintre aceștia au fost sancționați și chiar au avut contractele reziliate. Unul dintre furnizori a fost obligat să restituie o sumă considerabilă, încă nedezvăluită, pentru nerespectarea obligațiilor legale, precum lipsa fizioterapeuților și nerespectarea programului de lucru.În ceea ce privește concediile medicale, au fost aplicate sancțiuni medicilor prescriptori, iar angajatorii care nu au plătit indemnizațiile corespunzătoare au fost obligați să achite sumele restante. Termenul de restituire a indemnizațiilor este de 60 de zile de la depunerea cererii.

Casa de Asigurări de Sănătate Gorj continuă să monitorizeze activitatea furnizorilor de servicii medicale și să aplice sancțiuni pentru nerespectarea reglementărilor, protejând astfel pacienții și asigurând transparența în sistemul sanitar.

author avatar
Florentina Olaru
Sunt pasionată de scris, de oameni și de poveștile care merită spuse. Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, iar formarea umanistă mi-a oferit nu doar instrumentele limbajului, ci și responsabilitatea de a le folosi corect. Pe lângă activitatea jurnalistică, sunt și profesor de limba germană, o profesie care m-a învățat rigoarea, claritatea și importanța comunicării corecte.Experiența din educație se reflectă în modul în care fac jurnalism: cred în verificarea faptelor, în echilibru și în informarea onestă a cititorilor. Scriu despre oameni, comunități și probleme reale, convinsă că jurnalismul de calitate începe cu responsabilitatea față de adevăr și față de public.
Distribuie acest articol