113 ani de la înființarea Muzeului Regiunii Porților de Fier. Instituția culturală a marcat momentul cu expoziția temporară „Din viața pemilor – Eibenthal, Mehedinți”. Sute de vizitatori din țară, dar și din Serbia, Cehia, Ungaria, au trecut pragul muzeului.

„În ziua de 3 mai 1912 lua ființă Muzeul Istoric al Liceului Traian, prin grija profesorului Alexandru Bărcăcilă, unde a funcționat până în 1926, când colecțiile s-au mutat în Internatul Liceului Traian, numindu-se, pentru o scurtă perioadă, Muzeul de Istorie și Etnografie. Activitatea salutară a lui Alexandru Bărcăcilă a fost continuată de Mișu Davidescu, prin a cărui perseverență, întreaga clădire, ce fusese rezervată Internatului Liceului Traian, a fost destinată exclusiv muzeului, ca spațiu expozițional.

De-a lungul anilor, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin a devenit un spațiu emblematic pentru cultura regională și națională, un promotor al culturii autentice, devenind o a doua casă pentru artiști, critici de artă și iubitori ai frumosului, uniți de aspirația de a trai prin artă și cultură”, au transmis reprezentanții Muzeului.
Delegație cehă, la muzeu
Cu această ocazie, a avut loc vernisajul expoziției temporare „Din viața pemilor – Eibenthal, Mehedinți” deschisă în secția Etnografie și Artă Populară.
„Povestea, din care aflăm despre meșteșugurile și ocupațiile din gospodărie și din afara acesteia, despre obiceiuri, despre portul tradițional, despre religie, se spune prin donația doamnei Augustina Pospișil, bunurile donației, muzeale de azi, reușind să creeze profilul etnicului ceh. Prin evenimentul de azi punem bazele unei noi colecții de bunuri cu semnificație etnografică, Etnografia Etniilor Mehedințene”, mai arată reprezentanții Muzeului Regiunii Porților de Fier.
Aceștia menționează că peste 400 de vizitatori, „veniți din toată țara, dar și din Serbia, Cehia sau Ungaria au avut parte de o zi perfectă la muzeu. Chiar dacă fiecare țară are un ansamblu de valori materiale și spirituale, astăzi cultura și arta au fost elementele care i-au unit”.

Între aceștia, s-a aflat și o delegație oficială din Cehia.
„La Muzeul Regiunii Porților de Fier, alături de prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, și de managerul instituției, Nicolae Drăghiea, președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost gazda delegației oficiale din Republica Cehă reprezentată de Ambasadorul Republicii Cehia la București, Excelența Sa, Martin Kosatka, guvernatorul Regiunii Liberec, Martin Půta și reprezentanți ai Parlamentului Ceh”, conform CJ Mehedinți.
Președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, a afirmat: “Îl felicit pe viceprimarul comunei Dubova, Tibi Pospíšil, pentru implicarea în acest demers cultural de suflet.
Această vizită consolidează legătura dintre județul Mehedinți și Regiunea Liberec, bazată pe parteneriatul de cooperare culturală semnat în urmă cu doi ani.
Cultura ne unește, iar respectul pentru tradiție este fundamentul unui viitor comun, european!”








