Trump s-a răzgândit. Suspendă taxele pentru aliați

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Donald J. Trump
Foto: Facebook/ Donald J. Trump

Donald Trump a făcut un pas înapoi în războiul taxelor vamale și a suspendat, pentru 90 de zile, tarifele pentru mai toate țările. Va fi menținut însă un tarif universal de 10% pentru toți partenerii comerciali. Măsura are efect imedia, scrie hotnews.ro

China nu scapă și va avea cu „efect imediat” 125% tarife

China, însă, nu scapă. Trump a anuțat că va creşte „de îndată” taxele vamale impuse produselor chinezeşti de la 104% la 125%.

„Pe baza lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele lumii, prin prezenta ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat. La un moment dat, sperăm că în viitorul apropiat, China va realiza că zilele în care a jefuit SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile”, a scris el pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Trump pune pauză temporar tarifelor

În schimb, președintele american a declarat că a suspendat pentru 90 de zile tarifele aplicate împotriva celorlalte țări, ca presupus gest de deschidere spre negocieri după ce „peste 75 de țări”, potrivit președintelui american, s-au adresat Washingtonului pentru a căuta soluții în privința barierelor comerciale.

„Am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc redus substanțial pentru această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat”, a transmis liderul de la Casa Albă într-un mesaj publicat pe contul său de Truth Social.

- Advertisement -

Anterior, Donald Trump le-a recomandat oamenilor de afaceri să-și mute companiile în Statele Unite, promițându-le o serie de stimulente, precum „tarife zero, conexiuni electrice/energetice (…) și fără întârzieri de mediu”.

Acțiunile americane au crescut vertiginos

După anunțul lui Trump, bursa americană a crescut vertiginos, după un început de zi mixt, relatează CNN.

Principalii indici bursieri de pe Wall Street au înregistrat creşteri semnificative miercuri: S&P 500 a crescut cu 7%, iar Nasdaq cu 8,5%. Indicele Dow Jones a crescut, de asemenea cu peste 6,2%.

Ce a spus Trump despre țările care încearcă să negocieze taxele vamale: „Mă pupă în fund”

Aseară, Donald Trump a ridiculizat țările care, spune el, vor să negocieze taxele vamale pe care el le-a impus unilateral.

„Aceste țări ne sună, mă pupă în fund. O fac. Ele mor de nerăbdare să ajungă la o înțelegere. Vă rugăm, vă rugăm domnule, ajungeți la o înțelegere. Fac orice. Fac orice, domnule”, a declarat în batjocură Trump într-un discurs rostit marți noapte la Washington.

Miercurea trecută, Donald Trump a anunțat tarife vamale constând într-o taxă de bază de 10%, la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu Statele Unite.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol