Un doljean în vârstă de 28 de ani din Calafat a alertat Poliția, luni, că i-au fost furați banii. Este vorba despre 23.000 euro și 7500 lire sterline. O tânără de 19 ani, rudă îndepărtată cu bărbatul de 28 de ani, a mers la el în vizită și i-a furat o cutie care conțineau sumele de bani. Aceasta a ascuns banii în casa unui alt bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Ghidici. Când oamenii legii l-au întrebat, acesta nu a cooperat, spunând că nu știe despre sumele de bani.
La percheziții, polițiștii doljeni, au găsit în locuința bărbatului din Ghidici sumele de bani furate. El a fost reținut pentru 24 de ore. Tânăra de 19 ani nu a fost încă identificată pentru că se sustrage de la cercetări. Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei doi ar avea o relație amoroasă.
„Ieri, 8 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr de 28 de ani, din comuna Ghidici, pentru documentarea activităţii într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
În urma percheziției, poliţiştii au descoperit și ridicat 23.000 euro și 7500 lire sterline, bani proveniți din comiterea unei infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 7 aprilie a.c., ora 04.00, polițiștii calafeteni au fost sesizați de un tânăr de 28 de ani, din Calafat, cu privire la faptul că i-au fost sustrași bani din locuință. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii identificat o tânără de 19 ani, din Calafat, bănuită că în perioada 5-6 aprilie a.c, ar fi mers în vizită la locuința persoanei vătămate, de unde ar fi sustras o cutie metalică ce conținea 23.000 euro și 7500 lire sterline.
Tânăra în prezent se sestrage de la cercetări, polițiștii desfășurand activități pentru depistarea acesteia și luarea măsurilor care se impun.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate de polițiști și predat persoanei vătămate. Tot din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul de 28 de ani, din Ghidici, ar fi desfășurat activități care au îngreunat cercetările polițiștilor în cauză penală, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului. În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a transmis Poliția Dolj.
Prejudiciul a fost recuperat și înapoiat bărbatului. Cel reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat cu propunere de luare a unei măsuri preventive.








