Ciolacu a trimis doi emisari în SUA pentru a discuta cu Administrația Trump

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu
Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că a trimis doi emisari în SUA, pentru a discuta la Mar-a-Lago cu reprezentanţi ai Administraţiei Trump, despre ridicarea vizelor, în special, el arătând că şi preşedintele interimar Ilie Bolojan ştie despre acest lucru.

Este vorba de doi români, „unul din România, unul stabilit în America”, potrivit premierului. Cel stabilit în SUA este milionarul Dragoș Sprînceană, emigrat în 2002, membru al Partidului Republican, din care face parte și Donald Trump.


Cine este Dragoș Sprînceană

Foto Instagram dragos sp

Membru al Partidului Republican, din care face parte și Donald Trump, Sprînceană a confirmat că el este unul dintre cei doi emisari ai României care vor ține legătura cu Administrația Trump.

„Da, eu sunt unul dintre emisari”, a declarat Dragoș Sprînceană pentru HotNews.ro.

Scopul discuțiilor cu administrația Trump este „îmbunătățirea relațiilor bilaterale strategice și economice”, a mai spus Sprînceană.

Dragoș Sprînceană (45 de ani) este un om de afaceri de origine română stabilit în SUA, membru al Partidului Republican din care face parte și președintele american Donald Trump. El este din Constanța, acolo unde a făcut și Facultatea de Management Financiar Contabil. Sprânceană s-a mutat în SUA în anul 2002, iar primul său job a fost de paznic la un resort, în paralel urmând cursurile unei noi facultăți, conform tribuna.us, o publicație românească din SUA.

Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că Dragoș Sprînceană a fost unul dintre sponsorii importanți din campania prezidențială a lui Donald Trump de anul trecut.

Foto Instagram dragos sp

Alături de Sprînceană va mai participa la discuțiile cu administrația Trump un alt român, trimis special în SUA.

„Sunt doi români, unul din România, unul stabilit în America. Nu a plecat pe bani guvernamentali. Amândoi sunt pe banii lor”, a susținut joi premierul.


Sprînceană a recunoscut că s-a gândit să candideze la alegerile prezidențiale din România

Într-un interviu oferit postului de televiziune Antena 3 CNN în 21 ianuarie anul acesta, Dragoș Sprînceană spunea că România ar trebui să aibă președinte un om de afaceri, pe modelul Donald Trump. 

„Eu cred că România ar trebui să aibă un om de afaceri la cârmă, fiindcă domnii politicieni români sunt lipsiți de experiență. I-am cunoscut pe mulți personal, chiar dacă îi admir sau îi respect pe unii datorită experienței politice, experiența în domeniul afacerilor și până la urma urmelor, țara este o afacere. Țara trebuie cârmuită în așa fel unde să ajungem să avem un profit, să ajungem să avem inflație mai mică. Domnii politicieni nu prea au experiență în a negocia și a construi afacere și dreptul lor”, spunea Sprînceană. 

El a recunoscut că s-a gândit să candideze la alegerile prezidențiale din România, dar nu a vrut să ia o decizie prematură.

„Eu, de obicei, ca și în afaceri, când mă bag, de obicei câștig, și nu intru doar așa să mă aflu în treabă, sau ca un om de afaceri. Și fiindcă îmi pasă atât de imaginea mea, cât și de imaginea României, nu vreau să iau decizii premature”, a declarat Sprînceană la începutul anului.

Sprînceană este căsătorit și are trei copii. El susține că nu are nicio firmă deschisă în România, însă precizează că are mulți angajați români care lucrează pentru el în SUA. Omul de afaceri deține firma Gold Coast Logistics, care activează în domeniul transportului în SUA. Are peste 250 de camioane și 350 de angajați, mai scrie sursa citată.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol