Sorin Cârțu continuă să îl critice pe Costel Gâlcă: „Dacă rămânea, aveam cu 10 puncte mai puțin”

Anghel Catalin

Sorin Cârțu continuă să critice parcursul lui Costel Gâlcă, pe banca alb-albaștrilor. Președintele onorific al trupei din Bănie subliniază faptul că CSU Craiova avea o medie de 1,7 puncte pe meci, cu fostul antrenor, iar cu Mirel Rădoi a crescut la 2,6. Oltenii sunt foarte aproape de primul loc și au șanse mari la titlu. Totodată, jocul s-a schimbat în bine, de când Mihai Rotaru a adus un alt tehnician.

Are o medie de 2,6 puncte pe meci. Mă gândeam la situația actuală și făceam o retrospectivă. Alături de Costel Gâlcă aveam o medie 1,7 puncte cam așa. Dacă rămânea aceeași medie și la meciurile astea unde a fost Rădoi aveam cu 10 puncte mai puțin, eram la 42 și încă ne luptam pentru play-off. A fost o schimbare de bun augur. Ceea ce pe mine mă bucură este jocul.

Avem continuitate și am văzut multe lucruri pozitive la partida cu Farul. Vreau să avem continuitate cu Mirel Rădoi aici. Sunt prestații foarte bune făcute de jucători. Maldonado e un jucător care a crescut mult. La meciul cu Farul a făcut cel mai bun joc al său de până acum. Sper să avem continuitate așa și să jucăm foarte bine și cu FCSB”, a declarat Sorin Cârțu la Fanatik.

Mihai Rotaru a făcut un efort financiar considerabil când l-a demis pe Costel Gâlcă. Patronul de la CSU Craiova nu a făcut această schimbare strict din cauza rezultatelor. Finanțatorul trupei din Bănie a explicat faptul că jocul îl nemulțumea, mai ales după ce a sesizat faptul că fanii echipei nu voiau să mai vină la stadion.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol