Un accident rutier a avut loc, joi dimineața, pe Drumul Național 64, la kilometrul 77+800 m, în localitatea Orlești, județul Vâlcea.
Potrivit IPJ Vâlcea, în accident au fost implicate două autoturisme aflate în deplasare și o autoutilitară staționată.
La locul accidentului au fost solicitați și pompierii militari pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
”S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Drăgășani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme și 4 persoane, dintre care 2 încarcerate. A fost trimisă la locul intervenției încă o ambulanță SAJ, cu medic.
Victimele încarcerate au fost extrase rapid de salvatorii vâlceni.
În urma producerii accidentului au rezultat 3 victime, una conștientă și 2 inconștiente, care au fost predate echipajelor medicale”, se arată în comunicatul ISU Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.








