”Vrem să fim respectați”. Mesaj de susținere pentru medicul vâlcean care şi-a criticat public o parte dinte pacienţi

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Spitalul Judetean de Urgenta Valcea
Foto: Facebook/ Spitalul Judetean de Urgenta Valcea

Medicul şef al unităţii de primiri urgenţe UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean Râmnicu Vâlcea, Florin Nicolae, și-a exprimat public susţinerea faţă de colegul său, Sorin Alexandru, care a stârnit controverse pe rețelele de socializare, după ce a publicat un mesaj dur despre pacienți.

Într-un mesaj pe Facebook, șeful UPU spune că, de fapt, deranjul colegului său este a „întregului personal”, subliniind că medicii vor să fie respectaţi.

„Vă scriu în speranţa că veţi înţelege situaţia critică a întregului personal al secţiei UPU-SMURD Vâlcea care a apărut că urmare a lipsei acute de personal medical (medici şi asistenţi) personal auxiliar şi a supraaglomerării secţiei cu pacienţi non-urgenţe!

În tot acest timp suntem atacaţi constant în mediul on-line de către un grup de persoane nemulţumite de spitalul judeţean, jigniţi , batjocoriţi ori chiar agresaţi care găsesc orice motiv pentru a ne denigra.

Îl susţin în totalitate pe dr. Sorin Alexandru care are modul sau de a-şi exprimă nemulţumirea, a cărei indignare este a întregului personal medical al secţiei care-şi desfăşoară activitatea în mod onest şi civilizat!

- Advertisement -

«Ordinari, şpăgari, criminali» sunt apelativele cu care suntem catalogaţi pentru că pacienţii aşteaptă cu orele pe holuri şi nu sunt băgaţi în seama, uitând că în tot acest timp în cabinet există un singur medic şi 2-3 asistenţi pentru 25-30 de pacienţi care se află instantaneu în secţie şi care trebuie consultaţi, investigaţi cu analize de sânge, explorări radiologice, EKG, trataţi, internaţi ori externaţi cu reţetă”, scrie medicul Nicolae Florin.

Potrivit protocolului naţional de triaj, spune acesta, pacienţii încadraţi în categoriile cod verde şi albastru „pot şi trebuie să aştepte, pentru că medicul nu doarme”.

”Are de consultat alți pacienți cu o prioritate mai mare…și care au dreptul de a fi consultați chiar dacă „urgența ta este cea mai mare”. Aceşti pacienţi care reprezintă non-urgenţe şi care reprezintă consultaţii medicale, pot fi trataţi foarte bine la medicul de familie, în ambulatoriul de specialitate, la centrele de permanentă.

Dacă vin la UPU-SMURD vor fi iniţial triaţi apoi trebuie să aştepte – că peste tot în lume – căci există alţi pacienţi cu o prioritate mai mare.

Vă pot arată multe exemple printre care: o durere de ani de zile de genunchi ori de deget, o nelinişte, inapetenţă, scădere în greutate, ureche înfundată ,interpretarea analizelor medicale de la diferite cabinete din oraş ori chiar greţurile apărute de la o sarcina de care pacienta nu ştie”, explică medicul.

În acelaşi timp, ”pacienţi în stare gravă, cu suspiciune de accident vascular cerebral, infarct miocardic, pancreatită, insuficienţă respiratorie acută, politraumatisme ori hemoragii sunt consultaţi şi trataţi imediat de către 1 medic şi 1-2 asistenţi pentru 8-10 pacienţi în acelaşi timp. Aici diferența între viață și moarte se măsoară în minute…de priceperea, devotamentul și liniștea cadrelor medicale depinde evolutia ulterioara a pacienților critici!”, mai scrie medicul.

”Pentru noi, medici şi asistenţi medicali, familia o reprezintă turele de zi, nopţile de gărzi din weekend sau din zilele de sărbătoare, de orele de somn de acasă şi de câteva săptămâni de concediu pe an! Ne-am ales această meserie din dragoste pentru oameni, de a fi alături de semenii noştri în momentele critice de peste 25 de ani… timp în care unii dintre noi ne-am şubrezit sănătatea, am trăit aceeaşi neputinţă în faţă morţii…de fiecare dată am luat-o de la capăt înţelegători, zâmbitori şi calmi cu pacienţii şi mai ales cu aparţinătorii.

Nu ne dorim vreo recompensă pentru asta, faptul că un pacient critic va merge acasă vindecat … este cea mai mare mulţumire, dar în primul rând vrem să fim RESPECTAŢI! Cine vede rolul medicilor, a dascălilor în societate , în zilele de azi când ura, neputinţă şi neajunsurile au înlocuit orice urmă de omenie… înţeleg activitatea medicală în secţie şi faptul că pacienţii cu afecţiuni grave mor peste tot în lume!

Empatia cadrelor medicale ţine de modul şi mediul în care lucrează, de relaţia medic-pacient şi mai ales medic-aparţinător…de modul în care medicii sunt respectaţi. Cum poţi fi empatic cu o persoană care te înjură?”, argumentează medicul.

El mai spune că, în UPU-SMURD Vâlcea lucrează „oameni responsabili şi cu dăruire” iar „autorităţile locale fac eforturi pentru a crea un mediu cât mai bun pentru a trata toţi pacienţii”.

”Există loc și pentru mai bine”, spune medicul, în ceea ce priveşte atitudinea unor medici, asistenţi ori personal auxiliar, pentru că nu toţi oamenii sunt la fel”, dar subliniază că echipa pe care o conduce este una devotată şi cere ca pacienţii să aibă încredere în personalul medical.

„În speranţa că am fost pe deplin înţeles de către cei care au nevoie de noi, va asigur de respectul şi dragostea mea, şi nu vreau să întru în polemici cu nimeni … Vreau să ne vedem în oraş, la un ceai, o bere… dar nu la spital!”, conchide medicul Nicolae Florin.

Reamintim că, un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Vâlcea a postat pe Facebook un mesaj plin de jigniri la adresa pacienților care merg la UPU nejustificat.

„Vâlcea – un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical. și nu doar corect gramatical, dar nu înțelegi o frază scrisă de ei, nici măcar nu sunt în stare să o ducă până la capăt. Ei plătesc medicii… Plătiți pe p***a mă-tii, bă!!! Toți neterminații… La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!! Niște neica nimeni care nu știu decât să invoce «pe Rădulescu». Băi, dobitocilor, are și omul ăla probleme importante de rezolvat, nu să stea la cheremul tuturor idioților ca voi, analfabeți și nesimțiți, să va oblojească vouă frustrările neputinței și a ratării vieții personale!!! Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir! O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”, a scris, pe Facebook, medicul Sorin Alexandru, de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. 

Între timp, postarea a fost ștearsă.

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol