Un clip şocant a strâns zeci de reacţii, după ce o mamă şi-a băgat copilul într-o cadă plină de zăpadă, după o provocare online. Micuţul, care nu pare că are mai mult de un an, plânge în disperare în timp ce pe fundal se aud părinţii care se amuză.
Clipul video, realizat iniţial pe TikTok, pe un cont denumit nightkitty_official, a fost distribuit intens şi pe Facebook, potrivit News.ro. Între timp, pagina a fost ștearsă.

„E rece, iubire! E rece! Ia uite ce facem noi la băiat”. În imaginile cumplite postate pe pagina femeii se vede cum un copil care pare să aibă în jur de un an, care este îmbrăcat cu doar un body, este băgat într-o cădiţă umplută cu zăpadă. Instant, micuţul izbucneşte în plâns, în timp ce pe fundal se aud părinţii care se amuză.
”Spartan îl fac”, scrie pe imagini, pe care le puteți vedea aici.
Autoritățile fac verificări
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat, sâmbătă, că va cere verificări în urma imaginilor din mediul online cu părinţi care ţin în zăpadă copii îmbrăcaţi sumar sau chiar dezbrăcaţi, transmite Agerpres.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu imaginile care circulă în ultimele zile pe internet, în care copii, unii dintre ei foarte mici, apar îmbrăcaţi sumar sau chiar dezbrăcaţi complet şi sunt ţinuţi astfel de părinţi în zăpadă. Autoritatea (…) s-a autosesizat în acest caz şi va solicita sprijinul instituţiilor competente pentru identificarea persoanelor implicate. Ulterior, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va contacta părinţii pentru a le comunica în mod clar obligaţiile pe care le au în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copiilor, astfel încât să se asigure respectarea drepturilor acestora şi protejarea lor împotriva oricăror situaţii care le-ar putea pune sănătatea sau viaţa în pericol”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
ANPDCA atrage atenţia că expunerea copiilor la situaţii periculoase, precum cele generate de temperaturile extreme, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor minorilor.
„Reamintim că siguranţa şi bunăstarea copiilor trebuie să constituie priorităţi esenţiale în primul rând pentru părinţii lor, iar acestea sunt reglementate inclusiv de legislaţia naţională şi internaţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Alegerile părinţilor în privinţa educaţiei şi îngrijirii copilului, precum şi ale modelului parental pe care îl consideră potrivit pentru dezvoltarea copilului lor, atât fizică, cât şi psihică şi mentală, trebuie să ţină seama, în primul rând, de protejarea siguranţei acestuia şi de asigurarea acelor condiţii care să nu-i pună în pericol sănătatea sau viaţa”, se mai menţionează în comunicatul ANPDCA.








