Traficul feroviar, reluat parțial la Mihăești, Olt

Jurnalul Olteniei

Traficul feroviar a fost reluat parțial între Mihăești și Radomirești, zonă în care, miercuri, două trenuri de marfă s-au ciocnit. Unul dintre șefii de tren a murit în accident.

CFR SA anunță că se lucrează în continuare pe firul I.

„La această oră, traficul feroviar a fost reluat parțial pe secția de circulație Mihăești – Radomirești, pe Firul II. Echipele de intervenție au finalizat lucrările necesare pentru redeschiderea acestui fir, permițând reluarea circulației trenurilor în condiții de siguranță. În continuare, echipele de intervenție ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, vor acționa pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiții normale, pe ambele fire de circulație. Astfel, se va interveni pentru refacerea liniei afectate pe o distanță de aproximativ300 de metri pe Firul I, prin montarea șinei, traverselor, a două aparate de cale și a doi stâlpi ai liniei de contact. De asemenea, se vor efectua lucrări pentru aducerea liniei în parametrii necesari circulației trenurilor și punerea sub tensiune a firului de contact. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA mulțumește echipelor de intervenție pentru efortul susținut depus în teren și asigură că lucrările vor continua până la restabilirea completă a circulației feroviare pe ambele fire”, au transmis reprezentanții CFR.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol