Trei bărbați, cu vârste de 64, 45, respectiv 37 de ani, au fost prinși de jandarmii vâlceni, joi, 6 februarie 2025, în timp ce aruncau deșeuri provenite din construcții dintr-o autoutilitară, în albia pârâului Sâmnic, care traversează satul Barza din comuna Budești, județul Vâlcea.
Proprietarul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor, cu o amendă în valoare de 30.000 de lei.
De asemenea, acesta a fost obligat să ridice deșeurile aruncate și să readucă terenul la starea inițială. Ca măsură complementară, autoutilitara folosită pentru transportul și depozitarea ilegală a deșeurilor a fost ridicată în vederea confiscării.








