Tehnologie de ultimă generație la Școala Sanitară Postliceală din Drobeta-Turnu Severin. Unitatea de învățământ a primit echipamente care simulează diferite cazuri medicale, oferindu-le elevilor posibilitatea de a învăța exact ce trebuie să facă în situații medicale reale.

„Astfel, elevii își dezvoltă abilități vitale care le permit să salveze vieți”, spune primarul din Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu.
Dintre noile dotări acesta a menționat; simulator de asistență medicală, echipat cu modul de ecografie, ce le oferă elevilor oportunitatea de a exersa tehnici esențiale din practica medicală; kituri pentru sutură, indispensabile pentru dezvoltarea abilităților practice ale viitorilor asistenți medicali; manechine didactice pentru puncția venoasă și recoltarea sângelui, esențiale în perfecționarea tehnicilor de perfuzie; echipamente pentru simularea procedurilor medicale, inclusiv pentru intervenții de urgență; instrumente specializate pentru formarea profesională în domeniul medical, menite să consolideze cunoștințele practice ale elevilor.

„Această investiție face parte din cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale din județul Mehedinți, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu un buget de peste 7 milioane de euro. În perioada următoare, toate unitățile de învățământ din municipiu (școli, licee și grădinițe) vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice, echipamente sportive și resurse moderne pentru laboratoarele de științe.Educația este cea mai valoroasă investiție în viitorul nostru, iar pregătirea tinerilor pentru domeniul medical înseamnă, de fapt, o investiție în sănătatea și siguranța noastră”, a mai declarat Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin.








