Bugetul pe 2025 ar putea fi aprobat de Guvern, cel târziu, vineri

Delia Pătru

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat marți că cel târziu vineri s-ar putea ca Executivul să aprobe proiectul legii bugetului de stat.

”Premierul a anunțat în această ședință de guvern de astăzi că nu se va încheia săptămână fără încă o ședință a Executivului, tocmai pentru a aproba proiectul legii bugetului. Asta înseamnă că cel târziu vineri s-ar putea să avem proiectul care să treacă de Guvern și să meargă apoi în Parlament”, a declarat Constantin, după ședința Executivului, potrivit Agerpres.

Liderii Coaliției de guvernare au stabilit la discuțiile de luni, 27 ianuarie, că în 2025, Apărarea, Ordinea Publică, Sănătatea și Educație sunt domeniile în care nu se vor face reduceri de personal.

Toate instituțiile din celelalte domenii trebuie să reducă cheltuielile cu personalul cu cel puțin 5%, scrie europalibera.org

Surse din Coaliție au precizat pentru Europa Liberă că Ministerul Apărării Naționale va primi în 2025 mai mulți bani decât în 2024, când a avut alocat un buget de 2,5 % din PIB (produsul intern brut), dar sub 3% – cât ar fi cerut instituția.

Ministerul Educației ar urma să aibă un buget apropiat de 4,5% din PIB, dar creșterea ar urma să vină mai ales din fondurile europene aflate la dispoziția României, în primul rând prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

- Advertisement -
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol