Marius Șumudică, despre CSU Craiova: „Nu Mitriță e sperietoarea, ci toată echipa lor”

Anghel Catalin

Rapid și CSU Craiova își vor măsura forțele, sâmbătă, de la ora 20:00. Marius Șumudică spune că va fi un meci extraordinar de greu, împotriva oltenilor. Tehnicianul formației din Giulești spune că nu doar Alex Mitriță este periculos pentru rapidiști. Toată echipa alb-albaștrilor îl sperie pe antrenor, mai ales după ce a văzut în meciul dintre elevii lui Costel Gâlcă și Dinamo.

„Mai avem 8 finale. Acum ne așteaptă un meci extraordinar de greu cu Universitatea Craiova. Nu Mitriță e «sperietoarea» pentru viitorul meci, ci toată echipa Universității Craiova. Din punctul meu de vedere, etapa viitoare Universitatea Craiova are prima șansă în Giulești. Vine ca echipă favorită la meciul cu Rapid. Am văzut-o la meciul cu Dinamo.

Are o bancă foarte bună, cu jucători foarte buni. Revine și Bancu, fotbalist de echipă națională. Consider că Rapid va fi outsider. Mai ales că am înțeles că putem avea terenul suspendat, că s-au aruncat niște petarde sau ceva de genul. Fără fani, e ca și cum am juca la Buftea sau în Antalya. Fanii Rapidului sunt indispensabili”, a declarat Marius Șumudică.

Marius Șumudică este bun prieten cu Mihai Rotaru. Patronul de la CSU Craiova i-a promis antrenorului că va avea șansa să antreneze trupa din Bănie, pe viitor. Momentan, tehnicianul de la Rapid vrea să îi învingă pe olteni și să îi încurce în lupta pentru titlu.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol