Aurelian Chițu se ferește să discute despre retrogradarea celor de la FCU Craiova: „Știu o parte din motive”

Anghel Catalin
2 Min Read

FCU Craiova a ajuns în Liga 2, după un sezon dezastruos, în care toată lumea a fost șocată de felul în care au evolua alb-albaștrii. Adrian Mititelu formase un lot puternic, din care făceau parte fotbaliști precum Juan Bauza, William Baeten, Vlad Achim, Asamoash, Sidibe, Bahassa, Dragoș Albu, Van Durmen, Vladislav Blănuță sau Aurelian Chițu. Nici măcar unul dintre aceștia nu mai joacă la FCU, în prezent. Unii au fost împrumutați la diferite formații, câțiva au fost cedați la alte echipe, în timp ce alții au plecat liberi de contract.

Aurelian Chițu era unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care FCU Craiova i-a avut, după revenirea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc. El a plecat din Bănie după retrogradare și spune că acel episod poate fi considerat cel mai mare regret din cariera lui.

Atacantul simțea că joacă într-o echipă puternică, știa că are alături colegi valoroși, dar retrogradarea tot nu a putut fi evitată. Aurelian Chițu spune că știe câteva dintre cauzele pentru care FCU Craiova a ajuns în Liga 2, dar nu vrea să le explice, momentan.

„Cu siguranță! Poate cel mai mare regret din fotbal. O echipă atât de frumoasă la Craiova, unde chiar simțeai că trăiești fotbalul cu adevărat. A fost o perioadă foarte bună pentru mine și chiar îmi pare rău că s-a ajuns acolo. Știu o parte din motive, dar nu vreau eu să le spun acum. A fost ceva incredibil! Nu cred că se aștepta cineva să ajungem acolo și să retrogradăm.

(n.r. Relația cu Adrian Mititelu cum era?) Una normală. Îl cunoașteți pe dânsul, un om care iubește fotbalul foarte mult și poate din iubirea asta mai face și dânsul greșeli, ca orice om. Indiferent de ce se spune, este un om de apreciat.”, a spus Aurelian Chițu, pentru iAM sport

Policlinica Buna Vestire Craiova
Distribuie acest articol