Un tânăr de 22 de ani a fost reținut miercuri, 8 ianuarie 2025, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului. Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Sălătrucel, județul Vâlcea. Joi, 9 ianuarie 2025, tânărul a fost plasat sub măsura controlului judiciar.
„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că acesta a fost depistat conducând un autoturism pe DN7, în localitatea Bujoreni, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:00, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că tânărul avea o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările sunt în desfășurare pentru a documenta întreaga activitate infracțională a persoanei în cauză”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Tânărul a fost plasat sub măsura controlului judiciar.