joi, ianuarie 9, 2025

Ultima ora

Sport

Polițiștii mehedințeni, protest în stradă

Protest al polițiștilor mehedințeni, în Severin! Peste 200 de polițiști au manifestat în fața Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți. Ulterior, au plecat în marș pe străzile din centrul orașului, până la Prefectura Mehedinți.

Aceștia s-au alăturat protestelor declanșate de colegii din țară, cu toții fiind nemulțumiți de prevederile ordonanței „trenuleț”, prin care veniturile salariale ar urma să le fie diniminuate cu până la 20%.

„Noi, cadrele IPJ Mehedinți, afectate de așa-numita Ordonanță Trenuleț, protestăm pentru faptul că ni se elimină sporurile pentru zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale. Nemulţumirile sunt mari fîn rândul polițiștilor și vrem să tragem, prin acţiunea de protest, un semnal de alarmă. Înghețare nu înseamnă dimunuarea veniturilor. Nu cerem nimic în plus. De altfel, Codul Muncii prevede acordarea unui spor de 100% pentru munca din zilele de sâmbătă și duminică, iar noi primim spor de 70%. Veniturile scad cu peste 1.000 lei. Această sumă este o rată la bancă. Avem colegi tineri, au rate, au copii. De unde să scadă?”, a afirmat, conform restartnews.ro, Adrian Staicu, polițist rutier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alexandru Pătrășcuță, de la sindicatul SNPPC Mehedinți, a explicat că:

„Ordonanţa Trenuleț este o bătaie de joc la adresa noastră, pentru că prevede tăieri salariale pentru noi, polițiștii. Ne iau 20% din salariu. Ne întoarcem, în felul acesta, în perioada Băsescu. Noi suntem zilnic în stradă: am lucrat de Crăciun, de Revelion. În primă fază, vom refuza să prestăm ore suplimentare și, cu siguranță, vom ajunge în situaţia în care să nu mai aplicăm contravenții, ci doar să răspundem solicitărilor venite pe 112.”

Polițiștii amenință că nu vor mai asigura paza secțiilor de votare la următoarele alegeri.

„Am ieșit în stradă, alăturându-ne protestului ca urmare a tăierilor salariale, prevăzute de Ordonanţa Trenulet. Aceste diminuări constau în neplata orelor lucrate în weekend și la sărbători legale. Noi sperăm că guvernanții vor lua în seamă protestul nostru pentru că, în caz contrar, vom ajunge în punctul în care nu vom mai executa anumite activități care nu se află in fișa postului. Polițiștii mehedințeni au notificat instituția că, la viitoarele alegeri (cele prezidențiale) nu vor mai asigura paza secțiilor de votare”, a afirmat, conform sursei citate, Adrian Lăzăroniu, din cadrul Europol Mehedinți.

Același lucru îl susține și Constantin Screciu, de la Sindicatul Europol Mehedinţi.

„Nivelul de nemulțumire al polițiștilor a atins cote alarmante. Vorbim despre diminuări salariale consistente, înregistrate în special în cazul polițiştilor din operativ. Este vorba despre prestarea muncii – de către polițiștii din operativ – în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. După ce legea salarizării nu s-a aplicat în integralitate din 2017, iar din 2018, s-au înghețat toate sporurile aferente muncii de poliție, iată că, anul acesta, Guvernul vine cu tăieri salariale substanțiale pentru polițiști. Sindicatul EUROPOL a notificat conducerea IPJ Mehedinți că nu vom mai presta muncă suplimentară. De asemenea, nu vom mai presta activități cu specific electoral- cum ar fi paza secțiilor de votare (misiuni care nu se află în fișa postului)”, a afirmat acesta.

În IPJ Mehedinți, deficitul de personal este de până la 20 %. Polițiștii spun că dacă cerințele lor nu vor fi ascultate, nu vor mai lucra suplimentar și vor refuza paza secțiilor de votare la alegerile prezidențiale, mai scrie restartnews.ro.

sursa foto:restartnews.ro

Politica