luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Adrian Chesnoiu își reia rolul de director general al AFIR

Fostul deputat PSD Olt Adrian Chesnoiu şi-a reluat mandatul de director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), începând de vinerea trecută, după ce suspendarea de drept a funcției sale a încetat, conform prevederilor legislative.

Potrivit gazetanoua.ro, Adrian Chesnoiu a mai fost director general al AFIR din februarie 2017 până în mai 2020. În anul 2020, a ocupat, timp de cinci luni, funcția de administrator public al orașului Caracal și, pentru două luni, între octombrie și decembrie 2020, a fost viceprimar al municipiului Caracal. 

Acesta a fost ministru al Agriculturii, din noiembrie 2021, până în iunie 2022.

„Revin, deoarece îmi încetează suspendarea de drept și trebuie să reiau mandatul de la AFIR. De mâine, încetează suspendarea de drept, pentru că atunci când ești ales, ești suspendat de drept din funcție și atunci, normal, o să revin la AFIR, iar în perioada următoare o să iau o decizie să văd dacă rămân sau merg în altă direcție. Așa prevede legislația, indiferent când cade această dată, dacă încetează suspendarea de drept a contractului, acesta se reia ia automat”, a declarat Adrian Chesnoiu, potrivit sursei citate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducerea AFIR este asigurată, din octombrie 2024, de Florin Scarlat, fost director general adjunct al AFIR începând din anul 2023. Acesta a deținut postul de director general al Agenției din octombrie 2024. Chesnoiu a fost deputat de Olt în Parlamentul României, din partea PSD, și președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Adrian Chesnoiu nu a mai candidat anul acesta nici la alegerile locale din municipiul Caracal, nici la alegerile pentru Parlamentul României.

Politica