Miercuri, 18 decembrie a.c., ora 07.33, un accident rutier a avut loc pe DN 64, în localitatea Râureni. Un pierton a fost rănit
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 64 din direcția Drăgășani către Râmnicu Vâlcea, în localitatea Râureni ar fi surprins și accidentat un alt bărbat, de 59 de care s-ar fi angajat în traversarea străzii.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetarile pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.