Șase oameni au fost răniți, iar unul a murit, în urmă cu un an, pe DN 64, la Grădinari, Olt. Persoana care a decedat era chiar primarul comunei Grădinari. Din primele verificări, oamenii legii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești.
Tânărul din Slatina a fugit din țară, după accidentul respectiv. Un an mai târziu, oamenii legii l-au prins, în Italia, în urma unei acțiuni operative organizate de autoritățile italiene, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale Olt. Bărbatul a fost depistat în orașul Florența.
„Acesta era urmărit în baza unui mandat european de arestare emis de Judecătoria Slatina pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Operațiunea de localizare și arestare a fost realizată printr-o cooperare internațională desfășurată între Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI), Biroul Atașatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României la Roma și Nucleul Investigativ al Comandamentului Provincial al Carabinierilor din Firenze”, informează IPJ Olt.
Activitățile au implicat un schimb constant de informații între autoritățile din România și Italia. În momentul arestării, tânărul ar fi prezentat un document de identitate românesc falsificat. Autoritățile italiene au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și uz de fals.
„Autoritățile române și italiene continuă colaborarea în acest caz pentru a îndeplini procedurile judiciare în vederea tragerii la răspundere penală a tânărului”, au mai transmis polițiștii.