O rețea rutieră complexă va asigura premisele unei evoluții accelerate pentru Oltenia; primul pas: deschiderea circulației pe drumul expres Craiova – Pitești
România trece prin cel mai amplu proces de modernizare a drumurilor din toată rețeaua națională, dar și de construire a unor șosele de mare viteză. Ieri și astăzi, sunt dați în circulație 37 de kilometri din DEx 12 și, astfel, șoseaua de mare viteză între Craiova și Pitești este aproape integral finalizată. Aceste demersuri sunt parte a strategiei PSD de a uni principalele regiuni ale țării, dar și de a asigura legături rapide cu metropolele europene.
Drumul expres care va lega Craiova de Pitești și, mai departe, de autostrada A1, până la București, este prima investiție de acest fel din țară. Aceasta a fost concepută, demarată și implementată de administrația social-democrată pentru a asigura dezvoltarea economică mai rapidă a unei comunități de 3 milioane de locuitori.
Craiova – Pitești, prioritatea guvernării PSD
Noua arteră rutieră are o lungime totală de 121,18 kilometri, din care au fost anterior dați în folosință primii 70, între localitățile Robănești și Colonești. Ieri a fost deschisă circulația și pe tronsonul 4, între Colonești și Albota, iar din această după-amiază se va putea circula pe primul, Craiova – Robănești.
„Joi, se vor da în circulație cei 20 de kilometri între Colonești și Albota, iar de vineri, în jurul orei 17.00, cei 17 km din drumul expres Craiova – Pitești, porțiunea care se află în Dolj. Așadar, în 2 zile, vorbim de 37 de kilometri. Constructorii au lucrat foarte bine și au recuperat întârzierile făcute de alții.
Mă bucur că, în 2017, atunci când eram lângă primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, am dat startul acestor lucrări și iată că suntem împreună și acum, la încheierea lor“, a declarat, în cadrul evenimentului desfășurat ieri, pe tronsonul 1, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
În același context, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a precizat că DEx 12 este doar primul din seria drumurilor de mare viteză planificate de PSD pentru evoluția economică a Olteniei.
„Pentru noi, acesta este cel mai important pas pe care îl facem pentru dezvoltarea Craiovei, întrucât, de fiecare dată când ne întâlneam cu investitori, ne spuneau că sunt încântați de condițiile oferite de autoritățile locale, dar solicitau un drum de mare viteză.
Bătălia a început în 2017, atunci când, având un Guvern PSD, am spus că municipiul Craiova trebuie să aibă o autostradă. S-au schimbat doi miniștri ai Transporturilor în guvernarea PSD tocmai pentru că ni se părea că nu înaintează suficient de repede. Într-adevăr, lucrările la drumul expres au început pe mandatul de prim-ministru al domnului Sorin Grindeanu și se încheie pe mandatul său de ministru al Transporturilor și Infrastructurii.
Sigur că nu ne oprim aici, pentru că ne dorim să fie cât mai rapid realizate, prin drumuri de mare viteză, conexiunile Craiova – Târgu Jiu și Craiova – Lugoj. Nu în ultimul rând, vrem și o autostradă Craiova – Calafat, care ar însemna dezvoltarea întregii regiuni“, a menționat Lia Olguța Vasilescu.
Conexiune rapidă către Târgu Jiu
În paralel, avansează proiectul care vizează construirea unui drum de mare viteză între Craiova și Târgu Jiu, inițiativă susținută de PSD și derulată cu finanțare europeană. Drept rezultat, toate cele 6 loturi ale acestei conexiuni rutiere se află deja în etapa licitațiilor pentru proiectare și construire. Cu o lungime totală de 110,1 kilometri, noul drum este compus din 2 secțiuni majore: Craiova – Filiași (51,5 km), care va avea profil de autostradă, și Filiași – Târgu Jiu (58,6 km), cu profil de drum expres.
„Mai rămâne să ne concentrăm eforturile pentru realizarea unui drum de mare viteză, cu 4 benzi, între Craiova și Calafat, aspect deosebit de important pentru ca orașul nostru și județul Dolj să devină un nod logistic și rutier de relevanță națională. Aceasta înseamnă dezvoltare, înseamnă crearea unor locuri de muncă, aceasta înseamnă administrația PSD“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
PSD înseamnă unire prin conexiuni rutiere rapide
Așa cum o arată și cifrele, niciodată în istoria țării noastre nu s-a investit mai mult decât s-a investit în ultimii trei ani în realizarea de autostrăzi și drumuri expres. Obiectivul major din Programul de guvernare al PSD este ca rețeaua națională a drumurilor de mare viteză să depășească 2.000 de kilometri până în anul 2029 și este perfect realizabil, având în vedere implicarea arătată de social-democrați în domeniul infrastructurii de transport. Pentru orice român de bună-credință, este evident faptul că, la alegerile din 1 decembrie, PSD este singura opțiune dacă dorim România unită prin autostrăzi.
CASETĂ
Prinde contur „Autostrada Sudului“
Fondurile europene asigură finanțarea și pentru demersurile aflate în desfășurare în vederea configurării celei de-a treia conexiuni de importanță majoră pentru dezvoltarea Olteniei: drumul de mare viteză Filiași – Lugoj, cu o lungime de aproximativ 230 de kilometri. „Autostrada Sudului“, așa cum este cunoscută viitoarea arteră rutieră, a fost segmentată în 4 tronsoane, pentru primele 3 fiind deja în derulare contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate.
Comandat de PSD Dolj, executat de Inter Regional Management, CUI mandatar financiar 11240017