Mihai Rotaru anunța, după victoria cu UTA Arad, faptul că un fotbalist de la CSU Craiova și-a prelungit contractul cu trupa din Bănie, dar nu a vrut să spună despre cine este vorba. Patronul alb-albaștrilor a dorit să îi țină pe suporteri în suspans, urmând oltenii să anunțe, pe Facebook, mutarea.
Astfel, fanii echipei au aflat că este vorba despre Nicușor Bancu, cel care și-a prelungit contractul până în anul 2028. Căpitanul de l CSU Craiova nu doar că rămâne în Bănie, dar are și șanse mari să rămână în atenția lui Mircea Lucescu, pentru preliminariile Campionatului Mondial.
„Leu până în 2028! Vești bune chiar înainte derby-ului cu CFR! Nicușor Bancu, căpitanul nostru, continuă să fie personaj principal în povestea alb-albastră începută în iulie 2014. Cel mai vechi component al Universității Craiova și-a prelungit contractul până în 2028, cu dorința de a deveni Campion alături de Știința! Angajamentul anterior expira în vara anului 2025, din ianuarie Nicușor putând semna liber de contract cu orice echipă. #BancOne este simbolul echipei noastre, câștigând două Cupe ale României și o Supercupă.
Căpitanul a adunat în tricoul alb-albastru 366 de prezențe și a reușit 30 de goluri. Tot în tricoul Științei, Nicușor Bancu a bifat o altă performanță istorică: a devenit titularul postului de fundaș stânga în echipa națională. Sub tricolor, Bancu a bifat 43 de meciuri și două goluri, a participat la un Campionat European și este singurul jucător din Liga 1 titular în națională. Știința înseamnă și Nicușor Bancu! BancOne este unul dintre noi”, se arată în comunicatul postat de CSU Craiova, pe rețelele de socializare.