vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Constantin Rădulescu: „Pentru modernizarea întregului județ, PSD are o viziune clară și o echipă puternică de specialiști pe care să îi trimită în Parlamentul României!”

Reconfirmat cu o majoritate covârșitoare la alegerile locale din 9 iunie, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și președintele PSD Vâlcea, îi încurajează pe vâlceni să participe în număr mare la alegerile parlamentare din 1 decembrie, precum și la cele prezidențiale din 24 noiembrie și 8 decembrie. Liderul social-democrat afirmă că pentru modernizarea întregului județ, PSD are o viziune clară și o echipă puternică de specialiști pe care să îi trimită în Parlamentul României, oameni de bună-credință care, ca și mine, vor binele tuturor celor care trăiesc aici. De asemenea, precizează că toți candidații la Camera Deputaților și Senatul României sunt „oameni de bună-credință”, iar inițiativele lor vor ajuta la dezvoltarea județului Vâlcea.

„Dragi prieteni,

Vin din nou în fața dumneavoastră cu îndemnul de a merge, în număr cât mai mare, la vot, pentru a vă alege reprezentanții în Parlamentul României și viitorul Președinte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mă bazez și de această dată pe loialitatea dumneavoastră, dovedită la recentele alegeri, când, prin votul pe care ni l-ați acordat, mie și partidului, PSD a obținut, în județul Vâlcea, un scor record.

Votul dumneavoastră pentru Președintele Consiliului Județean Vâlcea, covârșitor în favoarea mea, mă onorează, dar mă și responsabilizează să muncesc în continuare, în același ritm susținut, pentru dezvoltarea județului Vâlcea și pentru binele tuturor locuitorilor lui.

Pentru a-mi atinge obiectivele și în acest mandat, voi avea nevoie de susținerea parlamentarilor noștri, oameni responsabili, mereu prezenți în teritoriu, pregătiți să vă asculte și să ia cele mai bune decizii.

Majoritatea PSD în Parlamentul României ar însemna legi mai bune pentru toți românii, politici economice și sociale menite să dezvolte comunitățile locale, dar și o atenție mai mare la proiectele de dezvoltare a județului Vâlcea.

Pentru modernizarea întregului județ, PSD are o viziune clară și o echipă puternică de specialiști pe care să îi trimită în Parlamentul României, oameni de bună-credință care, ca și mine, vor binele tuturor celor care trăiesc aici.

Guvernele PSD din ultimii 25 de ani au influențat major, prin programele naționale aprobate, creșterea economică a țării și au susținut inițiativele de dezvoltare locală.

Prin astfel de programe, la Vâlcea, în ultimii 4 ani, Consiliul Județean a obținut 600 de milioane euro pentru proiectele de dezvoltare a județului, fonduri guvernamentale și europene, bani care au fost investiți în modernizarea spitalelor, a drumurilor, a serviciilor sociale, dar și în susținerea sportului de performanță și a activităților cultural educative.

În mandatul 2024 – 2028, ținta pentru fonduri atrase în județul Vâlcea este 1 miliard de euro și sunt convins că un Guvern și un Parlament care să fie conturat în jurul PSD ar face posibilă atingerea acestui obiectiv.

Acesta este principalul motiv pentru care apelez din nou la dumneavoastră să acordați votul candidaților PSD la Parlamentul României și la Președinția țării.

Cu toții sunt „oameni de bună-credință”. Inițiativele lor ne vor ajuta să dezvoltăm județul Vâlcea, să-l facem mai atractiv pentru turiști și să ne atingem obiectivele generale: cele mai bune spitale din regiune, toate drumurile județene modernizate și un trai mai bun pentru fiecare vâlcean” – Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Comandat de PSD Vâlcea, executat de Inter Regional Management SRL. CMF 11240017

Politica