miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

DSVSA Gorj, controale în mai multe localități din județ

Inspectorii DSVSA Gorj au efectuat, în prima jumătate a lunii, o serie de controale în mai multe localități din județ, vizând unități din domeniul alimentar. Verificările s-au desfășurat în localități precum Târgu-Jiu, Motru, Novaci, Negomir și altele. Au fost realizate 215 controale la magazine alimentare, fast-food-uri, depozite și mijloace de transport de produse alimentare, iar 28 de probe alimentare și alte probe au fost prelevate pentru analize, conform Gorj Express.

În urma controalelor, inspectorii au aplicat patru sancțiuni, dintre care trei amenzi și un avertisment scris unui proprietar din Negomir, care a vândut bovine fără notificarea medicului veterinar. O amendă de 1.200 lei a fost dată unui magazin alimentar din Târgu-Jiu pentru manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare și lipsa echipamentului de protecție al personalului. Alte două amenzi de câte 10.000 lei fiecare au fost aplicate unei brutării și unei covrigării din Văgiulești pentru nerespectarea normelor de igienă și întreținerea deficitară a spațiilor de producție.

Politica