vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Profesor din Severin suspendat de la catedră după ce a pus note elevilor care absentau

Un profesor de la o unitate de învățământ din Drobeta-Turnu Severin, a fost suspendat două luni, după ce a pus note elevilor care absentau. Polițiștii mehedințeni au avut o acțiune de prevenire a consumului de droguri în școli și în proximitatea acestora. Oamenii legii au găsit mai mulți elevi la un centru comercial care absentau de la ore.

În urma verificărilor, s-a stabilit că, profesorul la care copiii aveau ore, le-ar fi pus note, deși aceștia erau absenți.

„La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul B.C.C.O. Craiova-S.C.C.O. Mehedinți au organizat o acțiune în municipiul Drobeta Turnu Severin, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în unitățile de învățământ, precum și în proximitatea acestora.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au identificat mai mulți elevi în parcarea unui centru comercial din municipiu, din verificări stabilindu-se că aceștia absentau de la orele de curs. Extinzând verificările, polițiștii au stabilit că elevii în cauză nu figurau absenți, iar la disciplina la care absentau figurau cu note în catalog.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În baza probatoriului administrat, astăzi 15 noiembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, față cadrul didactic, precum și interdicția de exercitare a profesiei pentru aceeași perioadă”, a transmis Poliția din Mehedinți.

Întâmplarea a avut loc în luna octombrie a acestui an. Oamenii legii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

Politica