marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Femeie rănită, după ce a fost lovită de o mașină ricoșată

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Polițiștii din Turceni au intervenit la un accident rutier pe DJ 674 Ionești, în care un bărbat de 20 de ani din Grozești, Mehedinți, a fost lovit de un alt autoturism condus de un bărbat de 64 de ani din Filiași, Dolj. În urma impactului, mașina staționată a ricoșat și a lovit o femeie de 52 de ani din Ionești, care se afla pe marginea drumului. Femeia a fost rănită și transportată la spital. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 12 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Turceni au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 674 Ionești s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime omenești. La fața locului s-a deplasat echipa operativă formată din polițiști din cadrul Poliției Turceni și tehnician criminalist, stabilind faptul că un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Grozești, județul Mehedinți, în timp ce se afla staționat cu autoturismul pe partea dreaptă a DJ 674 Ionești, ar fi fost lovit în partea din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat, de 64 de ani, din Filiași, județul Dolj.

În urma impactului, autoturismul ce se afla staționat, ar fi ricoșat, lovind o femeie de 52 de ani, din Ionești, care se afla pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea femeii de 52 de ani, care a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilometru, rezultatele fiind 0. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămatre corporală din culpă”, conform IPJ Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica