joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Aurelian Chițu se teme de o nouă retrogradare, după ce a contribuit la căderea în B a celor de la FCU Craiova

Aurelian Chițu a făcut parte din lotul care a retrogradat FCU Craiova. Nu doar fotbaliștii care jucau în Bănie, în sezonul trecut, a fost vinovați pentru căderea echipei în B. Au fost mai multe probleme în clubul lui Adrian Mititelu, care, cumulate, au pus formația alb-albastră într-o situație delicată, pe care oltenii o gestionează cu greu, în acest moment.

După ce FCU Craiova a ajuns în Liga 2, Aurelian Chițu a plecat și a ajuns la Hermannstadt. El credea în proiectul sibienilor și nu se gândea că va ajunge să-i fie frică de o nouă retrogradare. Atacantul a vorbit despre aceste aspecte, după meciul cu CSU Craiova. El speră să nu ajungă în B, pentru că valoarea grupului îi dă speranțe.

„Nici cu Craiova (n.r. FCU Craiova) nu cred că se aștepta cineva să retrogradăm. Nu cred că e cazul să ne gândim acolo, nu avem echipă de retrogradare, se vede. Trebuie să trecem peste asta, să nu ne mai gândim la greșeli. În a doua repriză am jucat mai slab decât în prima. E grav! Ăsta e sportul, ăsta e fotbalul. Prea multe nu s-au spus în vestiar, ce mai poți spune după atâtea meciuri fără victorie?

Policlinica Buna Vestire Craiova

Toată lumea e supărată, toată lumea e dezamăgită. Încercăm să câștigăm următorul meci, dar asta spunem de mult și tot nu vine victoria. (n.r. despre venirea lui Daniel Niculae ca președinte la Hermannstadt) M-aș bucura foarte mult să fie așa. Avem nevoie de un om ca el lângă noi, trebuie să mai pună cineva presiune pe noi”, a declarat Aurelian Chițu, după meciul cu CSU Craiova.

Politica