Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi conducători ai cetelor îngerilor, sunt prăznuiţi prin oficierea liturghiei în biserici şi mănăstiri. Sărbătoarea închinată lor datează încă din secolul al V-lea d.Hr. La originea ei s-a aflat o simplă sfinţire a unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol.
Mihail, al cărui nume se traduce prin „puterea lui Dumnezeu”, este protectorul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli. Printre misiunile acestui arhanghel se numără şi aceea de a transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui ceresc.
Gavriil, al cărui nume se traduce prin „Apărătorul meu este Dumnezeu“, este considerat mesagerul veştilor bune. Potrivit tradiţiei, el a vestit sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Tradiţia creştină spune că Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos, şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului. Gavriil este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin – un crin.
Monumente istorice vâlcene cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil:
– Biserica Mănăstirii Arnota, comuna Costeşti;
– Biserica din satul Fârtăţeşti, comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Godeni, comuna Alunu;
– Biserica din cartier Bârzoteni, oraş Horezu;
– Biserica fostului Schit Arhanghel, cartier Arhanghel, Râmnicu Vâlcea;
– Biserica fostului Schit Cetăţuia, str. Calea lui Traian, Râmnicu Vâlcea, pe Dealul Cetăţuia;
– Biserica din satul Budeşti, comuna Budeşti;
– Biserica din satul Modoia, comuna Cernişoara;
– Biserica Mănăstirii Surpatele din satul Surpatele, comuna Frânceşti;
– Biserica din satul Urşi, comuna Popeşti.
Informațiile au fost transmise de Prof. dr. Florin Epure – director Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea