miercuri, decembrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Polițist din Olt, băut, la volan. A făcut accident

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt a provocat, noaptea trecută, un accident rutier, în Slatina. Bărbatul în vârstă de 47 de ani, s-a urcat băut la volan. Acesta a vrut să facă un viraj la dreapta, nu s-a asigurat corespunzător și a intrat cu mașina în scuarul ce desparte sensurile de deplasare.

El a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice, deoarece, acesta avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, când a fost testat de oamenii legii.

„În noaptea de 4 spre 5 noiembrie a.c., în jurul orei 00:15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că pe strada Pitești, din municipiul Slatina, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Pleșoiu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pitești, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta și a intat în coliziune cu scuarul ce desparte sensurile de deplasare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Olt.

Polițistul se afla în timpul liber. Acum, oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Politica