luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Atenție, participanți la trafic! În acest week-end se desfășoară Raliul Vâlcii

Raliul Vâlcii, ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, va avea loc între 25-27 octombrie și este organizată pentru prima dată în județul Vâlcea. Probele speciale vor fi pe macadam în zonele Budești, Fețeni, Dăești și Căciulata, iar cea mai spectaculoasă probă specială va avea loc chiar la Lacul Vidra, zona Obârșia Lotrului.

În data de sâmbătă, 26 octombrie 2024, se va desfășura superspeciala de oraș Nurvil Rally Show, parte din Campionatul Național de Raliuri BETANO, etapa a IX-a. În acest sens, dorim să vă aducem la cunoștință următoarele restricții de circulație pe Calea lui Traian și Strada Constantin Brâncoveanu:

🔸 De la ora 10:00 – Drumul va fi parțial închis pentru amplasarea elementelor de siguranță pe traseul probei speciale. Circulația va fi limitată temporar pe o singură bandă de sens.

Policlinica Buna Vestire Craiova

🔸 De la ora 16:00 – Zonele pietonale marcate pe harta de concurs vor fi complet restricționate pentru siguranța dumneavoastră (zona clădirii Romtelecom, zona dintre Judecătoria Vâlcea și Biserica “Toți Sfinții”, zona Primăria Municipiului – Take Ionescu – Prefectură).

🔸 De la ora 14:00 până la ora 23:00 – Drumul va fi complet închis traficului rutier.

Programul complet al concursului:

Vineri, 25 octombrie

13:00 – Shakedown (Budești)
19:00 – Start Festiv (zona “La Ceas” din centrul Municipiului Râmnicu Vâlcea)

Sâmbătă, 26 octombrie

11:18 – SS1 Vidra **
14:06 – SS2 Vidra **
18:00 – SS3 Nurvil Rally Show (Superspeciala de oraș)


Duminică, 27 octombrie

07:44 – SS4 Dăești 1
08:21 – SS5 Fețeni 1 *
09:23 – SS6 Căciulata 1 **
10:10 – SS7 Trant 1

Parc Service – Shopping City Mall

12:33 – SS4 Dăești 2
13:10 – SS5 Fețeni 2*
14:12 – SS6 Căciulata 2**
14:56 – SS7 Trant 2 (PowerStage)
18:30 – Festivitatea de Premiere (zona “La Ceas” din centrul Municipiului Râmnicu Vâlcea)

Zona cu acces auto limitat. *
Zona cu acces auto strict interzis. **

Printre numele care vor participa la competiţia pentru titlul naţional pe macadam se află multiplu camionul naţional Simone Tempestini, Manfred Stohl, campion mondial la grupa N în 2000, Bogdan Cuzma, pilot cu prezenţă constantă în Europeanul de raliuri în ultimele sezoane, tânăra Alexandra Teslovan, selectată recent într-un program de preselecţie organizat de promotorul Campionatului Mondial de Raliuri, precum şi braşoveanul Andrei Gîrtofan, care a obţinut recent prima sa victorie de etapă, Norbert Maior, campion european la juniori anul trecut, alături de sora lui Francesca şi care la etapa aceasta participă pentru prima dată cu o maşină 100% de top, un model Rally 2. Vor participa circa 45 de echipaje, inclusiv cei mai buni piloţi din România, dar şi piloţi din străinătate.

Politica