marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Foștii absolvenți de la Facultatea de Horticultură și-au prezentat recoltele

Foștii absolvenți de la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității din Craiova și-au prezentat roadele muncii, dar și ceea ce au învățat de la profesorii lor de-a lungul anilor. În holul central al universității, au apărut lădițele cu produse românești cultivate chiar de foștii studenți horticultori.

Flori, legume și fructe, vinuri și chiar miere și șofran, toate au încântat privirile curioșilor. În cadrul simpozionului Internațional „Horticulture, Food and Environment – Priorities and Perspectives,” organizat de Facultatea de Horticultură, au fost prezentate toate produsele, dar s-au reunit și cadrele didactice împreună cu foștii studenți pentru a face schimb de idei, dar și pentru a prezenta provocările și oportunitățile din domeniile horticulturii, peisagisticii, biologiei, ingineriei produselor alimentare și protecției mediului.

„În aceste zile la Craiova se desfășoară simpozionul Facultății de Horticultură și sunt alături de noi specialiști din mai multe domenii și din toată țara. Vorbim despre probleme horticulturii și domeniile conexe. Adică securitatea alimentară, mediul și energia. Horticultura este un domeniu dinamic și ca tot unitar atingem tot ceea ce este mai important pentru noi astăzi.

Așteptăm tinerii care sunt pasionați de aceste domenii. Există soluții pentru toate domeniile. Peisagiștii au rolul să ne facă din cartier unul verde. Acest workshop de astăzi are acest rol „fă-ți cartierul verde”, cum îl facem, adăugând ceva frumos. Ca și tot unitar, în domeniile Facultății de Horticultură, urmează să avem specialiști ce vor ține speach-uri despre toate aceste probleme”, a declarat prof.univ.dr Sina Cosmulescu, decanul Facultății de Horticultură din cadrul Universității din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot în holul universității l-am găsit pe primarul comunei Giuvărăști din Olt, și el fost absolvent horticultor. Din partea comunei, a venit să prezinte munca oamenilor cultivatori de legume.

„Acolo, oamenii cu asta se ocupă: cultivarea legumelor. Sunt absolvent al Facultății de Horticultură din Craiova și de atunci am o permanentă legătură cu domnii profesori și mereu am răspuns la invitație de a prezenta la aceste simpozioane hibrizi noi care se cultivă de către locuitorii din comuna noastră. Este bine de știut de către toată lumea că aceste produse sunt produse în România, într-adevăr sunt hibrizi. Atunci cumpărătorul alege cu ochii fără să guste”, a declarat, Daniel Pană, primarul comunei Giuvărăști.

Tot în cadrul simpozionului, o familie din Gorj care deține o plantație de șofran a venit pentru a onora invitația facultății. Cu miere cu șofran sau cu marturii din plante, au încântat privirile trecătorilor. Toate produsele prezentate sunt destinate vânzării.

Evenimentul va ține până vineri. După prezentarea expoziției, a avut loc un workshop intitulat „Fă-ți cartierul prieten” în cadrul căruia participanții au putut afla cum pot contribui la transformarea spațiilor verzi.

Politica