luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Incendiu în Slatina. Oameni și animale, evacuați

Un incendiu a izbucnit la materiale depozitate pe casa scării, la un bloc de pe strada Prelungirea Tunari, municipiul Slatina.

”Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru intervenție la înălțime, au intervenit în municipiul Slatina, strada Prelungirea Tunari, la blocul S 24, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la materiale depozitate pe casa scării.

La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără deschisă și degajări mari de fum, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și alte materiale combustibile, depozitate la parterul imobilului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Concomitent cu misiunea pentru stingerea incendiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, care au verificat toate apartamentele și au evacuat zece persoane”, spun reprezentanții ISU Olt.

Cu ajutorul autospecialei pentru intervenție la înălțime, au fost evacuați de la etajul trei, un sugar, în vârstă de nouă luni și tatăl acestuia, casa scării fiind inundată cu fum.

De asemenea, cu ajutorul scării culisante, au fost evacuati doi adulți și cinci câini, dintr-un apartament situat la etajul unu.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind distruse materialele depozitate pe casa scării și afectați pereții blocului.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul.

Politica