Marius Croitoru nu a fost mulțumit de rezultatul meciului cu FC Voluntari, dar a apreciat faptul că elevii lui nu au pierdut întâlnirea. Antrenorul alb-albaștrilor și-a lăudat elevii, la finalul partidei, și a încercat să scoată în evidență mai multe aspecte pozitive, din fiecare repriză.
„Acum, la cald, spun că am avut o repriză bună spre foarte bună. Din păcate nu am marcat și… a doua repriză a fost începută slab, cu o eroare în urma căreia am dat posibilitate adversarei să vină peste noi. După care a venit acel roșu și s-a rupt jocul. După ce am luat roșu, însă, am stat bine în teren. Dacă mă raportez la prima repriză, îmi pare rău că nu am marcat, pentru că am făcut o primă repriză foarte bună.
Pe noi nu ne ajută egalurile, dar am jucat la victorie. Am făcut o repriză secundă slabă și am avut acea eliminare. Felicit băieții pentru jocul din prima parte, pentru jocul ofensiv, iar pentru repriza a doua îi felicit pentru atitudine și pentru cum ne-am apărat”, a declarat Marius Croitoru la conferința de presă.
Tehnicianul crede că FCU Craiova are forța necesară pentru a se impune în etapa viitoare. FCU Craiova dă piept cu una dintre cele mai puternice formații din Liga 2, dar Marius Croitoru are mare încredere în valoarea fotbaliștilor pe care îi antrenează. Acesta a subliniat faptul că i-a fost greu să integreze toate transferurile făcute de Adrian Mititelu, dar este optimist cu privire la viitor.
„Mergem să câștigăm, sunt sigur că putem face asta. Sperăm să jucăm ca în prima repriză cu Voluntari și putem câștiga la Miercurea Ciuc. Băieții sunt conștienți că o victorie ne poate apropia de obiectiv, mergem să câștigăm. Am pierdut puncte importante până acum, dar e târziu să mai vorbim.
Mai sunt puncte puse în joc, dar am făcut multe egaluri. Egalurile sunt pentru alte echipe, nu pentru noi. Sunt ferm convins că va veni victoria la Miercurea Ciuc, nu am urmă de îndoială că nu va veni. Suntem o echipă puternică, am fost în căutări, au tot venit jucători, a trebuit să îi pun la punct fizic. Nu e ușor să aduci jucători care nu prind pregătirea, dar suntem pe drumul cel bun și cred că vom sparge ghinionul și vor veni victoriile așteptate de noi toți”, a mai declarat antrenorul.