Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj anunță că ajutoarele pentru încălzirea locuinței pot fi solicitate pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025.
Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare, stabileşte criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementează măsurile de protecţie socială pentru aceştia în ceea ce priveşte accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei și suplimentele pentru energie se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.
La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.
Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei și/sau a suplimentului pentru energie este reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi după caz: proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitație, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acestuia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzire se pot depune personal, electronic sau prin poștă la primăria localității pe raza careia se află locuința solicitantului.
Depunerea solicitărilor se poate face pe parcursul sezonului rece, după cum urmează:
– până la data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna respectivă;
– după data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna următoare.
Formularul de cerere/declaratie pe propria raspundere poate fi gasit la sediul primăriei localității pe raza careia se află locuința,pe pagina de Internet a primăriei localității pe raza careia se află locuința si a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj (dolj.mmanpis.ro).
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei;
h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;
i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;
j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei;
k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei.
În cazul pensionarilor,pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025 la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie prevăzute in legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024, dovada veniturilor din pensii fiind reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, conform art. I din OUG nr. 105/02.09.2024.
Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile judetene, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
DIRECTOR EXECUTIV,
Cocora Elena Mihaela