luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Cântărețul Liam Payne a murit la doar 31 de ani

Cântărețul Liam Payne, fost membru al trupei One Director, a murit la vârsta de 31 de ani, după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires.

Payne a devenit celebru cu grupul One Direction, înainte de a începe o carieră solo. A avut un fiu, Bear, cu fosta solistă a trupei a „Girls Aloud”, Cheryl Cole.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală.

El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru ca membru al trupei pop One Direction

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Trupa de băieţi şi-a început activitatea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.

Potrivit revistei Billboard, Liam Payne a participat la un concert susţinut de fostul său partener Niall Horan în Buenos Aires, pe 2 octombrie.

Politica