Circulația va fi închisă pe mai multe sectoare de drum, sâmbătă, pentru desfăşurarea evenimentului „Semimaratonul Craiovei”, anunță Primăria Municipiului Craiova.
Ajuns la ediția a VI a, evenimentul este organizat de Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă din Craiova.
Astfel, potrivit comunicatului transmis de Primăria Municipiului Craiova, în ziua 19.10.2024, intervalul orar 07:00 – 16:30, se va restricţiona circulaţia rutieră după cum urmeză:
- * bld. Ilie Balaci, sensul de deplasare Sala Polivalentă – Parcul Tineretului, de la intersecția cu bld. 1 Mai până la intersecția cu str. Bucovăț și str. Banu Stepan, circulația urmând a fi deviată pe celălalt sens pe tronsonul respectiv;
- * str. Rîului, de la intersecţia cu str. Bucovăţ până la intersecţia cu bld. Ilie Balaci.
”Nu se va permite accesul din străzile adiacente bulevardului Ilie Balaci, către sensul de mers Sala Polivalentă – Parcul Tineretului”, se arată în comunicatul primăriei.
În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.
„Semimaratonul Craiovei” este un eveniment de alergare cu strângere de fonduri pentru cauze din comunitate. El își propune să aducă împreună oameni care să alerge pentru schimbările pozitive în care cred.