joi, noiembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

„Mirabilis”, Bogdan Panait. O celebrare a feminității și artei fotografice la Craiova

„Mirabilis” a reușit să strângă laolaltă oameni din toate categoriile sociale pentru a o aprecia și lăuda. În prim-plan s-au aflat femei cu o grație aparte, surprinse în ipostaze ce emanau demnitate și naturalețe, totul amplificat de culorile calde și de compozițiile atent gândite. Toate acestea au putut fi văzute vineri, 11 octombrie, la Centrul “Constantin Brancusi” din cadrul Muzeului de Artă Craiova, unde a avut loc vernisajul expoziției.

Bogdan Panait, cunoscut pentru numeroasele sale expoziții de portret și fine art, este și mentor pentru tinerii pasionați de fotografie, conducând o școală dedicată atât începătorilor, cât și avansaților. Cu „Mirabilis”, Panait propune o explorare artistică unică a portretului feminin, combinând două tehnici distincte pentru a crea imagini care evocă stări și trăiri diferite, deși personajele și compozițiile sunt identice. Această dualitate tehnică, în care fotografiile alb-negru pe film sunt puse față în față cu cadre digitale color, nu doar că surprinde subtilitățile fiecărui moment, dar provoacă privitorul să perceapă frumusețea și emoția într-un mod nou.

„Am alăturat alb-negru și color pentru că tehnicile sunt diferite. Totul a apărut de la o idee care îmi aparține și care părea extraordinară. Ulterior, m-am mai desumflat pentru că tot ce mi-am propus să fac s-a dovedit greu sau imposibil. Am păstrat o parte din idee, și anume, de a repeta cadre, imagini și trăiri și pe film, și pe digital, în sensul în care eram convins să atmosfera și ideile, diferă. Portretul general de frumusețe se face cu femei. Evident că, femeile trebuie să fie receptive la fotografie, nu neapărat frumoase, să vrea să pozeze, să înțeleagă că este vorba despre un demers artistic și nu unul de conjunctură. Modele băieți n-am găsit. Am fotografiat, la un moment dat, băieți actori, după care n-am mai găsit băieți care să vrea. De obicei, băieții au alte preocupări, iar cei care chiar vor să pozeze sunt destul de greu de găsit”, a declarat Bogdan Panait.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Invitat de onoare este fotograful Simion Buia, binecunoscut în lumea artistică românească si nu numai, realizator a numeroase expoziții de portret, filme documentare și cel care a imortalizat, prin fotografie, marea majoritate a actorilor români de pretutindeni.

Politica