A fost o vară de foc, cu sute de ore de intervenție. Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, pompierii mehedințeni au fost acolo, fără ezitare, fără teamă, mereu pregătiți să răspundă apelului la datorie.
În misiunile desfășurate, un rol esențial îl au comandanții de subunități și locțiitorii acestora, care își pun toată priceperea în vederea menținerii siguranței și protejării comunităților, prin gestionarea eficientă a resurselor și coordonarea echipajelor de intervenție.
”Sunt onorat să fiu comandantul celei mai mari subunități de pompieri din județul Mehedinți. Alături de colegii mei am acționat la cele mai dificile intervenții din județul nostru, de unde ne-am întors, de fiecare dată, raportând misiune îndeplinită. Împreună am participat și la exerciții internaționale sau misiuni de sprijin la evenimente naționale, unde am reprezentat cu mândrie ISU Mehedinți”, a spus maior Iscru Flavius, comandantul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Comandanții sunt responsabili nu doar pentru mobilizarea rapidă a autospecialelor și echipamentelor necesare, ci și pentru gestionarea unei echipe care acționează în condiții de stres extrem, unde fiecare decizie poate face o diferență majoră.
”A fi comandant? O funcție cu un grad extrem de ridicat de responsabilitate față de numeroși factori ce cu greu pot fi așezați pe paliere de importanță și la care nu poți renunța niciodată: viața, sănătatea și bunurile cetățeanului, siguranța colegilor, operativitatea și calitatea intervențiilor, strategia în gerstionarea eficientă a urgențelor, resurselor umane și a bazei materiale. Pe lângă acestea, majoritatea comandanților mai gestionează relația cu copiii, soția și părinții, aceștia, de cele mai multe ori, ocupând un plan secund în raport cu profesia călăuzită de cele două trăsături ale unui pompier, devenite și jurământ- curaj și devotament”, a spus maior Serafin Cosmin, comandantul Detașamentului de Pompieri Orșova.
În situații de urgență, precum incendii, accidente rutiere sau dezastre naturale, un comandant trebuie să acționeze prompt, să analizeze rapid gravitatea situației și să aloce eficient resursele disponibile. Autospecialele de stingere a incendiilor, dar și echipajele de salvare trebuie coordonate astfel încât să ajungă la locul intervenției în cel mai scurt timp posibil, gata să acționeze sincronizat.
”În cei peste 13 ani de când sunt comandant de subunitate, am învățat că este foarte important să ai o viziune de ansamblu pentru a ști cum să ghidezi oamenii și resursele materiale. Succesul intervenției depinde de modul în care gestionezi aceste resurse care, în situații critice, pot fi limitate”, a menționat maior Marinași Sorinel, comandantul Stației de Pompieri Vânju Mare.
Experiența și pregătirea comandanților sunt fundamentale pentru succesul misiunilor de salvare. Ei sunt cei care trebuie să știe cum să își organizeze echipajele, încât fiecare membru să acționeze cu precizie și mai ales în siguranță, reducând la minim riscurile atât pentru pompieri, cât și pentru cetățenii implicați.
”A fi comandant, pentru mine, înseamnă a fi un bun manager, atât pentru personalul din subordine, cât și pentru situațiile de urgență solicitante. Epuizarea și nivelul ridicat de dificultate își spun cuvântul adeseori, însă, puterea pe care mi-o oferă reușita și binele pe care îl pot face aproapelui, îmi dau curaj și motivație să merg mai departe. Nu pot omite nici situațiile în care am plecat de lângă familie atunci când poate a fost nevoie de mine pentru a fi în sprijinul altora. Un bun exemplu este soția care, însărcinată fiind, a avut nevoie de ajutorul meu și nu am fost tot timpul lângă ea…însă, devotamentul prin astfel de situații se conturează! Provocarea cea mai mare este epuizarea…zile în șir s-a muncit de la șase dimineața până la două noaptea, condițiile de muncă nu erau ușoare, temperaturile erau extrem de ridicate, iar de foarte multe ori, situațiile erau inedite, fără să am neapărat un precedent după care să mă ghidez…Pentru mine, cele mai grele momente au fost atunci când îmi vedeam familia câteva ore, doar noaptea, zi după zi…”, povestește maior Vintilă Georgian, locțiitorul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.
Rolul comandanților de subunități nu este doar unul tehnic, ci și unul uman, bazat pe încrederea reciprocă și capacitatea de a crea un spirit de echipă unit. Ei trebuie să fie lideri care inspiră respect, empatie și dedicare din partea echipelor pe care le conduc.
”Să fii locțiitor comandant de detașament înseamnă să trăiești zilnic cu un profund sentiment de responsabilitate față de viața oamenilor și siguranța echipei tale. În momentele de criză, ești cel care trebuie să rămână calm, să ia deciziile rapide și să fii un sprijin pentru colegii tăi, asigurându-te că fiecare acțiune contează. Fiecare intervenție îți testează calmul și priceperea, dar gândul tău se întoarce mereu la familia ta, care te așteaptă cu brațele deschise acasă. În acele momente, îți dai seama că tot ceea ce faci are un scop mai înalt- să protejezi vieți, dar și să fii un exemplu de putere și dedicare pentru copii, oferindu-le nu doar siguranță, ci și mândria de a te avea ca părinte”, a spus maior Termegan Florin, locțiitorul Detașamentului de Pompieri Orșova.
Prin munca lor neobosită și capacitatea de a lua decizii corecte într-o fracțiune de secundă, comandanții de subunități rămân un pilon de bază în siguranța comunității noastre.
”În fiecare misiune vedem suferință, dar și speranță. Vedem tragedii, dar și triumfuri. Și, deși momentele grele sunt inevitabile, satisfacția de a salva o viață, de a proteja familii și bunuri, face ca toate sacrificiile să merite. Împreună suntem mai puternici și mai pregătiți să facem față oricărei provocări”, a adăugat sublocotenent Gavrilă Mirel Andrei, comandantul Stației de Pompieri Strehaia.