Magistrații Curții de Apel Craiova au respins vineri apelul criminalului din Grădina Botanică Craiova și au păstrat condamnarea inițială, dispusă de Tribunalul Dolj în iunie. Tânărul va face închisoare 15 ani și este obligat să plătească despăgubiri familiei lui Melis.
„Tip solutie: Nefondat
Soluția pe scurt: Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Fojică Mario-Alexandru și de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei penale nr. 325 din data de 28 Iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5596/63/2023. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28.06.2024, în continuare, la zi. Obligă apelanții la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Fojică Mario-Alexandru la plata către părțile civile Lungu Flavius Narcis, Lungu Ana-Maria şi Lungu Alexia-Andreea a sumei de 4020 de lei (3750 de lei onorariu apărător ales şi suma de 270 lei cheltuieli ocazionate de deplasare), cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 27 septembrie 2024”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Craiova.
Băiatul a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova pentru o pedeapsă mai mică și pentru schimbarea încadrării juridice din omor calificat în omor. El și-a primit sentința în urmă cu două luni, 15 ani pentru omor calificat și tentativă la omor calificat. Tânărul a cerut Curții de Apel o pedeapsă mai ușoară și să plătească mai puține despăgubiri. Magistrații i-au respins acestuia cererea pentru schimbarea încadrării.
Alexandru Fojică, în vârstă de 18 ani, a înjunghiat doi tineri, pe Melis de 14 ani și iubitul acesteia de 19 ani, anul trecut în Grădina Botanică din Craiova. Fata de 14 ani nu a supraviețuit.