vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Ciucă și Ciolacu se ceartă, pe Facebook, pe „legea Iohannis”

Liderii Coaliției PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au avut un nou schimb de replici, de data aceasta pe Facebook, legat de legea prin care liberalii vor să-i asigure un post de senator lui Klaus Iohannis.

Schimbul de replici de marți seară a plecat de la faptul că Nicolae Ciucă a declarat marți, la Senat, că este clar că nu există o susținere a demersurilor politice în interiorul Coaliției și liberalii vor avea o atitudine pe măsură, după decizia PSD de a nu vota proiectul prin care Klaus Iohannis să ajungă senator, scrie news.ro

”Eu cred că este normal să discutăm despre acest demers ( despre candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, nr) ca fiind o nevoie de clarificare legislativă, pentru că demersul a existat până la un moment dat în cuprinsul legii. Astăzi nu mai există şi ne referim la situaţiile specifice când se suprapun alegerile”, a declarat preşedintele PNL, la Senat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nicolae Ciucă a precizat că ”a fost o discuţie pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu” pe proiectul de lege.

”Am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare. În momentul de faţă, observ că există mai multe poziţii şi o dezangajare de la acest proiect. Ca atare, în momentul în care noi discutăm, este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură”, a spus Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a mai spus: ”Eu am discutat cu domnul Ciolacu, nu cu partid, ca atare înţelegere a existat pe acest demers”.

În replică, Marcel Ciolacu a postat, marți seară, pe contul lui de Facebook programul oficial pe care l-a avut pe 3 aprilie, alături de mesajul: „Un singur comentariu: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie! Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații…”.

Spre miezul nopții, Nicolae Ciucă a venit și el cu un mesaj: „Chiar dacă nu a menționat cineva ziua de 3 aprilie, este greu de crezut că domnul Ciolacu își amintește ceva din acea perioadă dacă a uitat ce a discutat săptămâna trecută”.

Politica