miercuri, septembrie 11, 2024

Ultima ora

Sport

Pericol de insolvență la CSU Craiova: „Erau discuții să luăm noi echipa”

CSU Craiova a fost în pericol de insolvență. Cel puțin, așa susține Sorin Cârțu. Fostul președinte al clubului explică faptul că Mihai Rotaru a fost foarte dezamăgit în ultimii ani și era gata să facă pasul în spate. Acest lucru putea să însemne insolvența, dar și o nouă conducere. Mai exact, Pavel Badea și Sorin Cârțu urmau să preia frâiele formației din Bănie, cu un buget de aproximativ 9 milioane de euro.

După ce s-a terminat în 2023 (n.r. – mandatul său de preşedinte) atunci că vrea el să fie preşedinte, să facă tot. Mi-a dat impresia la momentul respectiv că era foarte dezamăgit, chiar voia să facă asta. Mi-a spus <>. Poate să semnez ca primarul, era hotărât… Era atât de dezamăgit încât se gândea să bage insolvenţa. Înţelegi? Sunt discuţiile pe care le-am avut şi i-a propus-o şi lui Bădiţă s-o ia atunci.

Şi după a mai avut momente. Când a început campionatul ăsta, înainte de a veni Gâlcă. Erau discuţii tot aşa, ca Bădiţă să fie manager general şi eu preşedintele, iar noi să luăm echipa. Ne dădea un buget de nouă milioane şi să ne descurcăm cu el pentru sezonul ăsta, 2024-2025. S-a schimbat după aia, nu ştiu cum a mai fost„, a declarat Sorin Cârţu, la SportCast cu Sile, conform OrangeSport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mihai Rotaru s-a răzgândit, iar CSU Craiova a devenit principala candidată la titlu. Costel Gâlcă i-a preluat pe alb-albaștri, iar patronul clubului a început să investească masiv în transferuri, dar și în contractele actualilor jucători.

Politica