Distracție mare aseară pe Clisura Dunării. Proprietarii bărcilor și iahturilor cu care s-au plimbat turiștii toată vara au pornit în paradă pe fluviu. Au făcut un tur al Cazanelor, până la statuia lui Decebal, potrivit protv.ro.
În semn de mulțumire, după un sezon bogat, i-au luat gratuit la plimbare pe turiștii dornici de o experiență inedită. Distracția s-a încheiat cu un uriaș foc de artificii.
Aprope de asfințit, zeci de ambarcațiuni, mai mici sau mai mari, participat la Regata Cazanelor Dunării. S-au încins petreceri, iar turiștii au savurat momentul din plin.
„E extraordinar că se organizează și la noi în zonă, asemenea Saint Tropezului, și așa e numită zona Monaco de România, Este bine că este cunoscută zona aceasta atât României, cât și Europei, frumusețea ei încă virgină, zic eu, că nu e populată și nu sunt construcții”.
„Îmi place, mă distrez, am fost anunțată că o să fie un eveniment mare și am ales să venim”, au spus turiștii.
Turiști aflați pentru prima dată la Dubova sau clienți fideli au avut parte de o plimbare pe Dunăre pe care n-o vor uita curând.
„Zona s-a dezvoltat foarte mult, s-a construit mult, ce vedeți în Deltă este și aici la noi, din păcate ajutorul pe care autoritățile îl dau zonei nu e cel care ar fi trebuit să fie”, a explicat proprietarul unei bărci.
Bucuroși că au avut parte de un sezon estival foarte bun, proprietarii ambarcațiunilor nu le-au luat niciun leu turiștilor care i-au însoțit de această dată.
sursa foto: actual mehedinți