Alex Mitriță, criticat după revenirea la națională. Dănuț Lupu îi ia apărarea

Anghel Catalin

Alex Mitriță a fost rezervă în meciul Kosovo – România. Acesta a fost trimis în teren, pe final, când a avut ocazia să își pună colegii în situații bune de a marcat, dar a preferat să ducă singur faza până la final, fără să aibă un rezultat notabil. Acele acțiuni au atras valuri de critici, iar unul dintre cei mai vocali a fost Gabi Balint, fostul antrenor de la CSU Craiova.

Am văzut o schimbare. Am știut să ținem de minge. Se vede că Mircea Lucescu are experiență. Chiar mă așteptam să fie o parte pozitivă, un plus în ofensivă. Sunt jucători în formă maximă. Îmi place să sunt jucători care evoluează la echipele lor. Avem o bancă bună. Să nu ne mire nea Mircea să descopere jucători și pe la Liga 2. Azi am câștigat frumos. Am avut și două bare. După golul lui Dennis Man ne-am descătușat. Asta trebuie să fim cu Lituania, cu Cipru, să arătăm superioritatea asta. Va fi alt joc. Poate nu vom mai avea spațiile de azi, dar aici intervine priceperea lui Mircea Lucescu. Mitriță poate să fie o soluție. Avem jucătoru care pot realiza multe pe spații mici. Mitriță trebuie să se schimbe. Azi nu mi-a plăcut, pentru că a avut două faze în care putea să fie altruist. Trebuie să dea și el echipei naționale. Marius Marin nu iese în evidență, dar e foarte bun pe postul lui. Niță a fost bun, Rațiu a fost în același ritm. Stanciu poate mai bine, dar echipa a jucat bine”, a spus Gabi Balint, la Fotbal Club.

Dănuț Lupu, fost mare jucător al României, îl apără pe Alex Mitriță și crede că Mircea Lucescu îl va face pe starul de la CSU Craiova să joace foarte bine la echipa națională. Și Lupu a fost un fotbalist capricios, care avea nevoie de un tehnician valoros, pentru a putea să își etaleze calitățile, pe teren.

„Ușor, ușor, echipa națională a României a arătat ieri că are și rezerve. Până acum ne plângeam că nu avem. Dacă Nea Mircea nu va reușit cu Mitriță, nu va reuși nimeni. Toată lumea spunea că eu am jucat fotbal doar când m-a antrenat Nea Mircea. Nu, să știi că am jucat fotbal doar când m-a antrenat Lucescu. Dar e omul care știe să vorbească cu tine. E un pedagog extraordinar. Dacă mulți antrenori sunt aroganți ‘Bine, te doare piciorul, du-te la baie’… Nea Mircea te face să mai faci încă 10 ture în loc de două. Dacă nu o să reușească Lucescu cu Mitriță, nu o să reușească nimeni, nici Gâlcă, nimeni!”, a declarat Dănuț Lupu, la Fanatik.

Ulterior, evoluția lui Alex Mitriță a fost analizată și de oficialul Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță. Acesta a pus clar că mijlocașul de la Craiova este individualist, dar a subliniat faptul că fotbalistul are un caracter extraordinar, calitate în joc și că poate fi de ajutor printre tricolori.

„Un fotbalist excelent, individualist. A intrat pe teren și s-a gândit doar să dea gol. Dar este un băiat extraordinar. Are niște calități și d-asta încearcă aceste lucruri. Putea fi altruist să îi paseze lui Ianis Hagi, care putea să dea gol. Dar el e un tip care e obșinuit să fie un factotum al fazei de atac la Universitatea Craiova. Un fotbalist excelent”, a declarat Mihai Stoichiță, conform sursei citate anterior.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol