FCU Craiova a rămas cu puțini suporteri, după retrogradarea în B. Formația patronată de Adrian Mititelu nu umplea stadionul „Ion Oblemenco” nici în prima Ligă, dar erau meciuri la care alb-albaștrii chiar erau susținuți de un număr important de fani. Situația s-a complicat, acum, iar șefii clubului lasă impresia că deja s-au adaptat la ideea că trupa din Bănie nu va mai fi la fel de susținută, în viitorul apropiat.
Adrian Mititelu consideră că în România nu mai sunt suporteri adevărați, care să fie lângă echipe indiferent de situație. Patronul de la FCU i-a dat drept exemplu pe cei de la CSU Craiova și a subliniat faptul că și el a rămas aproape singur, din acest punct de vedere, pentru că doar câteva sute de fani mai sunt alături de formația antrenată de Marius Croitoru.
„Și cei de la CSU sunt înjurați de nu se poate, chiar dacă au fost recent pe primul loc. Ăștia sunt fanii, care te înjură când ești pe locul 1? În România nu există fani, decât foarte puțini. Fani au fost doar la Dinamo, care au salvat clubul. Și mai sunt câteva sute la Rapid și la noi, câteva sute, 1.000, care au fost cu noi din Liga 4. Restul?
Sunt povești. Când ești jos, fanii te părăsesc, îți întorc spatele. Sunt dezgustat! Fanii în România nu pot ține nicio echipă în Liga 5, dacă ne uităm la contribuția lor. Dacă n-ar veni patronii cu bani de acasă, cluburile s-ar închide a doua zi, cu mici excepții”, a spus Mititelu, potrivit gsp.ro.





