duminică, septembrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Lăcașuri de cult vâlcene cu hramul Naşterii Maicii Domnului

Considerată prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie, Naşterea Maicii Domnului este doar unul din marile praznice închinate mamei Mântuitorului Hristos. Din scrierile apocrife şi din tradiţie, aflăm că Ioachim şi Ana, originari din Nazaretul Galileii, ajunşi la vârsta înaintată, se rugau neîncetat, cu inima sfâşiată, la Dumnezeu pentru a avea un copil. Dumnezeu le-a ascultat dorinţa şi Ana a născut-o pe Maria, viitoarea Sfântă Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie Cea care va purta în pântece şi va naşte pe Mântuitorul lumii, cum se proorocise. Drept mulţumire, Sfinţii Ioachim şi Ana îşi închină odrasla lor lui Dumnezeu şi o duc la Templu pentru a vieţui în cinste şi neprihănire. Potrivit tradiţiei, naşterea Prea Sfintei Fecioare, mama lui Iisus Hristos, încheie o perioadă, marcând în calendarul arhaic sfârşitul verii.

Lăcaşuri de cult-monumente istorice cu hramul Naşterii Maicii Domnului:

– Biserica Schitului Ostrov, orașul Călimăneşti;

Policlinica Buna Vestire Craiova

– Biserica de lemn (a lui Horea) din str. Horea nr. 4, orașul Băile Olăneşti;

– Paraclisul Mănăstirii Hurezi din Romanii de Sus, orașul Horezu;

– Biserica Fostul Schit Peri din satul Bistriţa, comuna Costeşti;

– Biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn, comuna Frânceşti;

– Biserica din satul Slătioara, comuna Slătioara;

– Biserica Schitului Jgheaburi, comuna Stoeneşti.

Informații furnizate de Prof. dr. Florin Epure – director Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea

Politica