„Aș vrea ca oamenii noștri să se apropie de fotbal și de fenomen altfel, cu un alt comportament”
România a obținut o victorie categorică în Kosovo, 3-0, într-o atmosferă ostilă creată de suporterii locali. Suporterii kosovari din tribune au huiduit în cor imnul României, iar la finalul partidei au aruncat cu obiecte în jucători, ca răspuns la scandările „Kosovo e Serbia” ale fanilor români de la meciurile din anul precedent, conform DigiSport.
În conferința de presă de la Priștina, Mircea Lucescu a comentat momentele reprobabile și a mărturisit că se aștepta la o atitudine ostilă din partea suporterilor kosovari.
„Trebuie să înțelegem că e și vina noastră, că i-am provocat la meciurile trecute. Aș vrea ca oamenii noștri să se apropie de fotbal și de fenomen altfel, cu un alt comportament, cu respect pentru oamenii care sunt pe teren, cu respect pentru toată țara. Știam că asta se va întâmpla. Jucătorii au fost demni reprezentanți ai țării în condițiile astea dificile. Noi eram pregătiți dinainte”, a declarat Mircea Lucescu.