Selecționerul primei reprezentative, Mircea Lucescu, a vizitat marți seara echipa națională U21, la Centrul Național de Fotbal Buftea, după ce a încheiat antrenamentul echipei mari. Daniel Pancu, antrenorul naționalei de tineret, a fost gazda acestuia și i-a prezentat pe tricolorii mici.
„Fotbalul românesc are nevoie de această calificare. Sunteți viitorul, contați, trebuie să luptați pentru această calificare. Eu vreau să promovez tinere talente, vă urmăresc, dați totul aici și veți ajunge la prima reprezentativă”, le-a transmis Mircea Lucescu tinerilor jucători.
Această vizită a avut loc cu doar câteva zile înainte de meciurile importante pe care România U21 le va disputa în cadrul calificărilor pentru Campionatul European. Tricolorii Under 21 vor întâlni vineri, 6 septembrie, la ora 19:30, cu selecționata Muntenegrului, pe stadionul din Târgoviște. Ulterior, vor călători la Tampere, în Finlanda, unde vor juca împotriva țării gazdă pe 10 septembrie, de la ora 18:00.
România U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. Tricolorii se află în prezent pe locul doi în grupă, la doar un punct distanță de liderul Elveția, având încă patru meciuri de disputat în drumul lor spre o calificare mult dorită.