joi, octombrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Florinel Coman, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare și obligat la muncă în folosul comunității

Florinel Coman a fost condamnat definitiv de magistrații Judecătoriei Lehliu Gară după ce, în urmă cu trei ani, a fost prins pe Autostrada Soarelui în timp ce conducea cu un permis fals, cumpărat din Ucraina. Fotbalistul și-a recunoscut toate faptele și a fost de acord inclusiv cu pedeapsa decisă de magistrați.

Atacantul echipei naționale de fotbal, Florinel Coman, a fost oprit de polițiștii rutieri, pe Autostrada A2, la sfârșitul lui februarie 2021. Coman venea de la Constanța la volanul unui Audi A7 și conducea cu 165 de kilometri pe oră în condițiile în care limita de viteză de 130 km/h, scrie gandul.ro.

Sportivul a arătat polițiștilor un așa-zis „permis internațional” ce părea a fi emis de autoritățile ucrainene. Actul respectiv a fost oprit imediat, iar pe numele lui Coman a fost întocmit un dosar penal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, în cursul lunii aprilie, Florinel Coman a făcut un acord de recunoaștere în cadrul căruia a menționat că permisul pe care l-a arătat polițiștilor rutieri era fals și fusese cumpărat online pentru suma de 1.500 de euro.

În urma acordului de recunoaștere, la data de 22 aprilie, Coman a fost condamnat, pentru trei capete de acuzare, la 11 luni de închisoare cu suspendare.

Fotbalistul a primit 9 luni pentru conducere fără permis, 2 luni pentru uz de fals și 4 luni pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, Coman a fost obligat să presteze 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din orașul Voluntari, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile și să urmeze un program de reintegrare socială.

În același timp, fotbalistul a fost condamnat să achite și cheltuielile judiciare, care au fost evaluate la 1.000 de lei.

Transferat recent la clubul Al-Gharafa, din Qatar, Florinel Coman a cerut instanței să-l ierte de obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune, în condițiile în care se află sub contract cu o echipă din Golful Persic.

Politica