Tânără de 23 de ani moartă după ce a fost implicată într-un accident la Mehedinți

Nedelea Raluca

O tânără în vârstă de 23 de ani a murit după ce a fost implicată într-un accident rutier în comuna Gogoșu, Mehedinți. Mașina era condusă de un tânăr de 22 de ani, iar fata era pasageră în autoturism. Tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp de beton.

“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian și Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Gogoșu în  timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, în comuna Gogoșu ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton de pe marginea părții carosabile.

Din accident, a rezultat decesul unei tinere de 23 de  ani, pasager în autoturism și vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a explicat Poliția Mehedinți.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol